Masivul Buila-Vânturarița are forma unei creste și se află la marginea Munților Căpățânii, din care face parte. Altitudinea maximă e atinsă de vârful Vânturarița Mare (1885m), iar suprafața parcului național din jurul masivului e de 4186 de hectare. E cel mai mic din România.

Buila-Vânturarița a rămas unul din puținii munți de pe o listă de dorințe făcută acum mulți ani, prin care numai nu reușeam să ajung. Fiind un munte în care domină pădurile de foioase, aveam setat în minte că aici trebuie să ajung ori toamna, să prind spectacolul de culori, ori primăvara, să mă bucur de toate nuanțele de verde proaspăt.

În final, sătui de așteptare, ne-am decis să mergem în Buila-Vânturarița cu prima ocazie, orice anotimp ar fi, așa că am planificat weekendul prelungit 10-13 iunie.

Am ales să campăm în curtea Cabanei Cheia - renumită pentru frumusețea zonei și ospitalitatea cabanierului - alegere care s-a dovedit a fi foarte bună.

Prima aventură: Drumul spre Cabana Cheia

Știam că pentru a ajunge la Cabana Cheia trebuie parcurși aproape 30km de drum forestier. Citisem despre oameni care i-au parcurs cu mașină mică, și ziceau că se poate dacă ai grijă.

Totuși, când l-am sunat pe cabanier să rezervăm locurile pentru corturi, am întrebat și de drum, iar recomandarea lui a fost clară: drumul nu e pentru mașini mici; e nevoie de un SUV sau off-road.

Din fericire, ca niciodată, mașina cu care urma să mergem era chiar un SUV.

Ziua plecării a venit. Am pornit din Cluj mai târziu decât ne-am propus, iar Waze ne zicea că vom ajunge în jurul orei 22. Nu am reușit să dau de cabanier, să îl anunț întârzierea.
I-am trimis doar SMS-uri cu speranța că le va vedea și ne va aștepta.

Până la Râmnicu-Vâlcea a fost totul ok. Dar apoi, după câțiva km a început drumul forestier.

La început drumul era decent, dar cu fiecare km parcă devenea mai rău și trebuia să mergem mai încet. Era deja întuneric, iar ca să fie treaba treabă, a început să plouă. Inițial ne-am făcut griji despre cum o să punem corturile pe ploaie, dar în curând ne-am dat seama că vremea, împreună cu întunericul și drumul ne încetineau considerabil, și riscam să nu mai găsim pe nimeni treaz la cabană.

Știi cum e când e noapte, plouă, mergi de ore bune pe un drum forestier interminabil, nu știi ce te așteaptă înainte, nu este semnal, iar timpul estimat de sosire tot crește în loc să scadă? Trebuia să ajungem la 22, dar la ora 23:30 nici vorbă să fim la cabană, ci tocmai am ajuns într-un loc unde drumul a dispărut în râu.

După ce bâjbâim prin noapte și ceață, vedem pe partea cealaltă a apei ceva ce ar putea semăna cu un drum. Cum e singura variantă, și e prea târziu să ne întoarcem, ne ridicăm picioarele și trecem prin apă.

Dar în câteva minute drumul iese din nou din pădure pe albia râului, și de data asta suntem mai blocați ca data trecută. Nu are cum. Sigur am venit bine? Nu sunt alte drumuri prin pădure pe care le-am ratat? Pare că drumul merge prin râu, dar de data asta nu îl traversează, ci merge de-a lungul!

După mai multă bâjbâială, coborâm din mașină toți în afară de șofer - fiindcă nu știam cât de adâncă e apa - și îl ghidăm spre albia râului care ni se pare că ar fi practicabilă pentru o mașină. Iar apoi ne descălțăm - fiindcă nu am găsit un vad pe unde să trecem încălțați - și îl urmăm.

Am intuit bine drumul prin râu, și imediat suntem din nou în pădure. Iar în scurt timp simțim eliberarea: am ajuns la cabană.

E 00:00. Din fericire cabanierul e încă treaz. Mai mult decât atât, ne-a așteptat cu un platou de clătite 😯.

Și mai mult decât atât, am fost lăsați să dormim în cabană pentru prima noapte, să nu fim nevoiți să punem corturile noaptea la 12, pe ploaie. Mulțumim!

Ziua 1 - Cheile Cheii și Brâna Caprelor

Detalii Traseu

Astăzi pornim de la Cabana Cheia și explorăm Cheile Cheii până la ultimul punct de belvedere, apoi ne întoarcem.

E un traseu scurt, de acomodare, dar un traseu provocator pe alocuri, din cauza grohotișului, urcărilor și coborârilor mai abrupte, și al prăpăstiilor pe lângă care trece.

Harta completă a Masivului Buila-Vânturarița o puteți găsi aici.

Parcare: Cabana Cheia
Traseu: Cabana Cheia - Brâna Caprelor - Punct de belvedere - Retur.
Marcaje: Triunghi Albastru
Lungime: ~4km
Dif. nivel: 280m
Durată: 2h 30m
Surse apă: Cabana Cheia
Campare: Cabana Cheia
Tracking: AllTrails

Traseul prin Cheile Cheii

Nu ne-am pus alarmă aseară: azi e zi de odihnă și acomodare. De-aia și traseul ales e unul relativ ușor.

Cu toate astea, mă trezește lumina la o oră mult mai matinală decât mă așteptam. Am încetat să fiu morocănos, însă,  când mi-am ridicat puțin capul, și am privit pe fereastră.  Wow! Priveliștea pe care o am la Cabana Cheia, din pat, m-a înviorat instant!

E drept că azi noapte când am ajuns nu se vedea nimic. Dar nu m-am așteptat chiar la așa ceva. Ziua începe promițător!

Ne trezim și ne echipăm fără grabă. Avem timp să admirăm împrejurimile. Cabana, ca și cabanierul, e foarte primitoare. Prin munca domnului Ion și a prietenilor lui, avem la dispoziție foișoare, mese, bănci, niște curent electric, baie și altele.

În jurul orei 10:20 ne pornim pe traseu spre Cheile Cheii. În mod normal, traseul e un circuit. Poți străbate cheile până în capăt, și să te întorci pe drum. Dar nu ne surâde ideea de a umbla două ore pe drumul forestier. În plus de asta, după-masă se anunță ploi, așa că vrem să ne putem întoarce rapid în caz de ceva.

Traseul începe cu o potecă ce se apropie încet de râu și, din când în când, ne lasă să ne minunăm de pereții înalți ai cheilor.

La un moment dat, traseul e presărat cu mici obstacole interesante. Bolovani mari trebuie depășiți când pe deasupra, când prin despicăturile înguste, când pe dedesupt.

Continuăm să urcăm și să coborâm pe pietre, când mai aproape, când mai departe de râul din stânga noastră. Întâlnim tot mai dese căderi de apă, sau locuri pe unde aceasta trece în viteză, făcând gălăgie.

Din loc în loc putem admira pereții înalți ai cheilor, cărora abia le vedem vârful.

Stânca săpată de apă ia deseori forme impunătoare.

Traseul continuă să fie încântător. Stâncile de sus ne fură privirea, iar stâncile de jos ne solicită atenția și ne pun sângele în mișcare.

În curând ajungem la o cascadă zgomotoasă. De aici cheile se deschid, și putem vedea o parte din Brâna Caprelor, pe unde urmează să urcăm.

Imediat după ce trecem de cascadă, traseul se abate de la râu spre dreapta, și începem să urcăm pe Brâna Caprelor. După o urcare susținută, avem ocazia să vedem cascada de sus.

Dar nu am terminat de urcat. Continuăm pe lângă peretele de stâncă, pe un grohotiș veritabil.

Ajunși sus pe brână, priveliștile sunt așa cum ne-am așteptat: spectaculoase. Copacii dintre potecă îți dau un sentiment de siguranță, dar e bine să nu privești printre ei dacă ai rău de înălțime.

De-acum nu mai sunt diferențe mari de nivel, ci doar mici urcări și coborâri abrupe. În rest, poteca merge lin între perete și prăpastie.

La 11:45 ajungem la ultimul punct de belvedere, înainte de a începe coborârea spre drum. Am făcut 1h 25m până aici, cu tot cu pauze.

Cu ochii la nori, și cu urechile la tunete - fiindcă se anunță ploaie de la prânz - ne luăm câteva minute să admirăm și să ne savurăm gustarea. Apoi pornim, cu grijă, înapoi.

Coborârea pe grohotiș a fost mai ușoară decât ne-am așteptat. Ce-i drept, teama cea mai mare era să nu trebuiască să coborâm pe ploaie. Din fericire a fost totul ok.

În curând revenim la râu.

Traseul e spectaculos și la întoarcere. A fost o decizie bună să venim tot pe-aici.

În jurul orei 13, în loc să vină ploaia anunțată, a ieșit soarele cu niște raze foarte fierbinți. Cum eram deja aproape de cabană, am decis să ne răcorim picioarele în râu înainte să ajungem.

Ne răcorim bine, păziți de pereții înalți și stâncoși ai cheilor, apoi parcurgem și ultima bucată, scurtă, până la cabană.

Pe drum, ne întâlnim cu unul din paznicii cabanei, care numără turiștii ce se întorc de pe traseu.

Ajungem cu bine la cabană. Traseul de azi e gata, dar nu e nici măcar ora 2. Ce facem?

Până ne spălam, până ne schimbăm a venit și ploaia. Așa că nu ne rămâne decât să gătim, să stăm de ploaie, și să ne relaxăm.

După ploaie, mâncare și odihnă ne bucurăm de spectacolul de neguri.

Priveliștea din curtea cabanei e fantastică!

Ne încheiem ziua cu o plimbare pe drum, să vedem locul pe care nu l-am văzut azi noapte, când am trecut prin râu.

Într-adevăr, drumul merge împreună cu râul câțiva zeci de metri. Noaptea părea mult mai misterios drumul. Dar acum, familiari fiind, înțelegem că se poate traversa cu grijă.

Curtea cabanei s-a transformat într-un furnicar. Deja e weekend, iar oameni din toată țara au umplut cabana și au împânzit curtea de corturi. Se gătește, se povestește, se râde, se cântă. Oamenii se simt bine și e o atmosferă faină.

Noi, însă, ne punem la somn îndată ce se lasă întunericul. Mâine avem un traseu mai lung de făcut, și urmează să ne trezim la ora 5!

Concluzii

Prima zi în Buila a fost de vis. A meritat chiar și doar pentru atât. Cabana pare ruptă din povești, iar traseul prin Cheile Cheii e spectaculos.

Dacă ai citit până aici și ți-a plăcut povestea, o poți împărtăși cu alte persoane cărora știi că le-ar plăcea.

Vom reveni cu drumeția de a doua zi, în care ne apropiem de creasta Builei. Dacă vrei să primești pe e-mail povestea traseului de a doua zi, caută butonul de subscribe.

Până atunci, tu ai fost în Buila-Vânturarița? Ce trasee ai făcut? Ce ne recomanzi?

Sau ai făcut drumeții în parcuri naționale mai mici, mai puțin cunoscute, și ai avut impresia că ai descoperit o comoară? Unde?

Așteptăm răspunsurile tale pe Facebook/Instagram/Twitter, în secțiunea de comentarii de mai jos, sau în mesaj privat.

Să ne auzim cu bine!