Gandia și Mollo de la Creu - primul contact cu relieful mediteranean (Mar 2021)

Experiența Valenciană 24 mart. 2022

Mollo de la Creu (456 m) este un vârf de dimensiuni mici, care supraveghează orașul Gandia, din Comunitatea Valenciană, Spania. Traseele spre el sunt accesibile, iar priveliștile pe care le oferă atât spre interiorul Spaniei, cât și spre Marea Mediterană, sunt foarte frumoase.

Gandia

E jumătatea lunii martie 2021, iar noi suntem în Platja de Gandia de două săptămâni.

În plină pandemie, am reușit să traversăm Europa cu mașina, parcurgând cei aproape 3000 km care ne despart de Cluj. Drumul a fost o adevărată aventură, fiind cea mai lungă distanță pe care am condus-o vreodată. Dar a fost grozav. Am avut o grămadă de timp fain doar noi doi, în timp ce admiram peisaje mereu noi, și mai ascultam câte un episod de Hardcore History cu Dan Carlin.

Dar de ce atâta drum?

Mulțumim celor care fac posibile bursele Erasmus! Miriam are ocazia să facă practica timp de trei luni la farmacia spitalului Francesc de Borja din Gandia. Eu profit de ocazie, sunt recunoscător pentru faptul că pot lucra de la distanță, și venim împreună.

Suntem, așadar, în Gandia de două săptămâni. Am explorat plaja, orașul și restaurantele: sunt super! Acum începem să ne uităm de un traseu frumos pentru o drumeție.

Ne ține pe loc și vremea. Suntem surprinși ce frig poate fi la Marea Mediterană la începutul lunii martie. În majoritatea zilelor peisajele par mai degrabă aduse de la Marea Nordului. Am învățat că deși nu e iarnă adevărată, este frig și aici.

Într-un final se nimerește o sâmbătă cu vreme bună, așa că ne pornim în prima noastră drumeție pe tărâm valencian: Mollo de la Creu.

Detalii tehnice

Traseul ales e dus-întors. Deși oficial acesta pornește de la drumul național, am mers cu mașina un pic mai sus, și am găsit loc de parcare pe marginea drumului ce duce spre niște case izolate.

Marcajele nu sunt foarte clare. Nouă ne-au fost de folos hărțile cu GPS de pe telefon.

Captură All Trails

Parcare: aici.
    - se poate parca și la Colegio Los Naranjos
Marcaje: un punct verde/albastru, marcat cu spray
Lungime: 6 km
Dif. nivel: +400 m
Durată: 3h, cu tot cu pauze
Surse apă: nu sunt
Tracking: AllTrails, Strava

Traseul

Prima parte a traseului merge de-a lungul unui drum asfaltat. În stânga și în dreapta lui se află livezi de portocali încărcați.

Admirăm livezile din mers și profităm de drumul bun să mergem cu mașina până mai sus. La un moment dat încep să apară case pe partea dreaptă. Înainte de prima casă găsim loc pe marginea drumului, unde parcăm mașina.

De la parcare înaintăm câteva sute de metri, apoi lăsăm drumul pentru potecă și intrăm într-un fel de pădure.

Peisajul ni se pare că se schimbă drastic.

Ce vedem în jur sunt copaci și arbuști verzi. Ne încearcă un sentiment ciudat, dar plăcut. Poate e din cauză că nu suntem obișnuiți cu atâta verdeață în această perioadă a anului. Poate e din cauză că verdele pe care îl vedem e o culoare diferită de cea cu care suntem învățați. Sunt cu totul alte soiuri de copaci, arbuști, flori, și alte tipuri de pământuri și roci decât cele de acasă, iar asta ne face să ne simțim un pic pe altă planetă.

Floră și roci mediteraneene.

În curând ieșim deasupra văii. În spatele nostru începe să se vadă orașul Gandia, iar dincolo de el, Marea Mediterană.

Orașul Gandia și Marea Mediterană

După prima urcare serioasă urmează o porțiune de platou, ca o vale largă între două vârfuri. Dar în curând urcăm spre partea stângă, apoi trecem pe versantul estic al muntelui, iar în fața noastră de deschid peisaje continentale: munți, terase, vii, livezi, sere, case etc.

Pe versantul estic.

De aici urmează încă un urcuș articulat. Orizontul se lărgește și avem o perspectivă mai bună asupra masivului din care face parte Mollo de la Creu.

În curând traseul ne întoarce spre dreapta și ne apropiem de vârf.

Chiar de sub vârf putem admira din nou Marea Mediterană, orașul Gandia, iar de data asta vedem până departe spre sud. Sunt multe sate și orașe presărate de-a lungul mării.

Muntele înalt din zare e El Montgo, unul din cei mai impunători din zonă. Are doar 753 m, dar fiind imediat în vecinătatea mării, lasă impresia că e mai mare.

Gandia, Marea Mediterană, alte orășele, și El Montgo (753 m)

De pe vărf, priveliștea devine si mai frumoasă.

Putem vedea clar diferența dintre Gandia și Platja de Gandia, unde locuim noi. Gandia e orașul unde trăiesc oamenii în tot timpul anului, iar Platja de Gandia e cartierul-stațiune, unde bate vântul în sezonul rece și e înghesuială în sezonul cald.

Dacă în general Gandia are 80 000 de locuitori, în timpul verii orașul ajunge și la 200 000.

În stânga sus, pe malul Mării Mediterane: Platja de Gandia. În dreapta, mai în interior: Gandia. Jos, aproape de noi, Autostrada Mediteraneană.

Tot de pe vârf putem admira un munte de două ori mai înalt decât Mollo de la Creu, și anume El Mondúver (841 m). Ne propunem să ajungem și pe el într-o zi când suntem mai pregătiți dar nu vom reuși. El Mondúver rămâne un motiv să revenim în Comunitatea Valenciană.

El Mondúver.

Pe vârf timpul se oprește. Stăm zeci de minute și ne bucurăm de gustarea pe care ne-am adus-o, în timp ce savurăm albastrul Mării Mediterane și admirăm munții, viile, livezile din partea continentală a Spaniei, dar și plajele întinse împreună cu orașele așezate de-a lungul lor.

Din când în când trece câte-un vapor. Apoi un avion. Apoi o barcă. Se mai aud mașinile care trec pe autostradă, sau câte-un grup de spanioli vorbăreți, sau câte-o pasăre. Noi stăm vrăjiți și contemplăm.

La un moment dat ne dăm seama că e târziu, ne mai facem o poză, și ne pornim spre mașină.

Selfie-ul de pe vârf.

Traseul la întoarcere e simplu, pe unde am venit. De data asta avem soarele în față, se pregătește să apună. Ne oprim din loc în loc să admirăm dar nu prea mult, fiindcă se lasă seara, iar la umbră încă e sezonul rece.

Revenim acasă, lângă mare, dar putem intra în apă abia a doua zi, și doar cu picioarele, că încă e rece (vezi poza de la sfârșit). Dar începe să se încălzească!

Concluzii

Dacă ajungeți în Gandia și aveți la dispoziție o jumătate de zi, merită să faceți o plimbare pe Mollo de la Creu.

Bineînțeles, merită să petreceți timp și la plajă - care este una din cele mai late pe care le-am văzut -, să vă plimbați prin centrul orașului, și să mâncați o paella bună la unul din restaurantele de aici.

Localnicii sunt prietenoși și ospitalieri.

Pe lângă asta, sunt și o bună motivație pentru mișcare. Mereu veți vedea pe cineva alergând pe malul mării, sau antrenându-se cu bicicleta prin oraș.

Despre mâncare nu e nevoie să mai zic nimic. E așa cum te aștepți să fie în zona de origine a paellei: delicioasă!

Ai fost prin Gandia sau prin Comunitatea Valenciană? Ce ai vizitat? Ce experiențe ai trăit? Ce mâncăruri gustoase ai mâncat? Ce te-a impresionat cel mai mult?

Noi vrem să ne intoarcem cândva, și căutăm idei.

Așteptăm răspunsurile voastre pe Facebook/Instagram/Twitter, în secțiunea de comentarii, sau în mesaj privat.

Să ne auzim cu bine!

Recuperarea de a doua zi. Încă e rece de baie, dar pentru picioare e numai bine.

Tag-uri

// ro // en