Vârful Vlădeasa (1836m) este cel mai înalt munte din apropierea Clujului, și al doilea cel mai înalt din Munții Apuseni. Traseele care merg spre vârf sunt scurte și relativ ușoare: numai bune pentru o plimbări de o zi.

Relieful muntelui îl face să fie accesibil în toate anotimpurile. Că e vară, că e iarnă, dacă e vreme bună și ești echipat corespunzător, vf. Vlădeasa e o opțiune bună de drumeție.

24 Ianuarie

Azi e liber fiindcă celebrăm Unirea Principatelor Române. Ascultăm hora unirii în timp ce ne echipăm de plecare. S-a anunțat vreme bună, iar noi nu am fost de mult pe Vlădeasa. Mai ales iarna. Și mai ales dinspre Rogojel. Așa că profităm de ocazie și mergem împreună cu Adina, Călin și Fanuel.

Nu suntem foarte matinali, dar nici nu e necesar. La ora 9 suntem deja porniți. Iar în jur de 10:15 căutăm un loc de parcare în Rogojel.

Deși nu a fost curățat de zăpadă, drumul a fost ok. Dar nu pentru toată lumea. După ce am trecut de Săcuieu am găsit o mașină căzută de pe pod și răsturnată într-un șanț adânc. Au derapat în curbă pe gheață, iar parapetul podului nu i-a oprit. Când am ajuns noi scoteau pasagerii. Erau răniți dar umblau pe picioarele lor. Partea bună e că erau într-un grup de prieteni care i-au dus rapid la spital. Sperăm că sunt bine și nu au pățit nimic grav!

Pentru noi și toți ceilalți: adaptați viteza și stilul de condus pe drumurile cu zăpadă sau gheață.

Detalii tehnice

Traseul ales e dus-întors. Pornim din Rogojel, mergem pe drum, printre case și prin pădure până la Cabana Vlădeasa. De acolo urcăm pe potecă și pe drum până pe vârful nordic, la stația meteo. De pe vârf ne întoarcem pe unde am urcat.

Parcare: Rogojel
Traseu: Rogojel (1000m) - Cabana Vlădeasa (1430m) - Vf. Vlădeasa (1836m) - retur
Marcaje: Triunghi Roșu + Punct Roșu
Lungime: 13km
Dif. nivel: +830/-830
Durată: 6h cu tot cu pauze
    ~ 1h 30m Rogojel - Cabana Vlădeasa
    ~ 1h 45m Cabana Vlădeasa - vf. Vlădeasa
    ~ 2h vf. Vlădeasa - Rogojel
Surse apă:
    - Cabana Vlădeasa
Tracking: Strava

Traseul

E 10:30. Ne-am echipat în straturi. Ne-am luat bocancii, bețele, ochelarii de soare și suntem gata de plecare.

De la mașină pornim pe drumul sătesc printre gospodării și pensiuni. Urmăm când drumul, când traseul, când stâlpii de curent care duc la cabană.

Rogojel e un sat de munte cu gospodării mai răsfirate. Ne luăm timp să îl admirăm. Casele arată frumos în această zi însorită de iarnă.

Zăpada e bătută de cei cu schiurile de tură și de alți drumeți, dar din loc în loc ne afundăm, și ne dăm seama că ar fi bune niște parazăpezi. Data viitoare!

Începem să urcăm și să ne încălzim. Suntem scutiți de vânt pe acest urcuș. E o liniște în care ni se aud doar pașii prin zăpadă și respirația. Cu cât urcăm, zăpada e tot mai frumoasă.

În curând avem o nouă perspectivă asupra caselor din Rogojel și a dealurilor din jur.

Terminăm primul urcuș și urmează o porțiune de traseu pe drum, pe curbă de nivel.

Avem și o deschidere spre platoul Vlădeasa. Se vede foarte fain cum, cu cât sunt mai sus, cu atât copacii sunt mai albi și plini de zăpadă. Suntem curioși ce ne așteaptă sus.

Drumul prin pădure e lejer și frumos. Soarele mai face câte-un spectacol de lumini printre copaci. Noi povestim și înaintăm. Și ne dăm seama că se vede cabana.

Încercăm o scurtătură care se dovedește a fi mai lungă, și ajungem la Cabana Vlădeasa. E 11:55. Am venit bine, în aproape o oră și jumătate.

Vremea e perfectă. Ne permitem să ne odihnim și să luăm o gustare.

Întrebăm la cabană ce au pe meniu, fiindcă intenționăm să ne oprim la întoarcere. Nu ne-am pus prea multă mâncare, gândindu-ne că rămânem să mâncăm aici la coborâre.

Au o ciorbă de fasole, dar ar fi fost bine să anunțăm din timp că dorim să luăm masa acolo, să fie pregătiți. Ne-au zis că vor face cumva să ajungă pentru toți. Dar în cazul acesta ne mai gândim dacă rămânem la masă sau nu. Nu vrem să rămână mai puțin pentru cei care au făcut rezervare. Vedem cum vom fi de înfometați.

Între timp ne pornim. Imediat ce ieșim din curtea cabanei, intrăm în paradisul alb al zăpezii. Zăpadă albă și pufoasă cât vezi cu ochii!

Cu cât urcăm, copacii sunt tot mai încărcați de zăpadă.

Zăpada e tot mai mare și mai faină. Iar noi profităm tot mai mult de urmele lăsate de schiorii de tură.

În spate, dealurile rămân mici și orizontul se îndepărtează.

Nu am văzut de mult brazi atât de încărcați de zăpadă. Aici pare că intrăm pe poartă într-o cetate cu ziduri înalte.

Urcușul devine tot mai abrupt până când, într-un final, ajungem pe platou.

Pe platou iarna a înghițit tot. Totul e alb. Extraterestru de alb. Și bate vântul cu o viteză greu de imaginat. Ne ajută să înțelegem de ce săracii brazi înghețați sunt în poziția în care sunt.

Tot mergând prin vânt și mici urcușuri, începem să obosim și să ni se facă foame. Mă gândesc cu poftă reținută la smochinele deshidratate - și probabil înghețate - cu care vom încerca să ne păcălim stomacul când ajungem pe vârf. E singura mâncare pe care o avem.

Vântul și zăpada ne conduc încet spre ultimul urcuș. Copacii s-au rărit. Cei rămași pare că au fost îngropați în zăpadă până la brâu în timp ce încercau și ei să fugă. Peisajul e rece iar faptul că totul e înghețat și nu vezi deloc viață îți crează o stare amestecată de liniște neliniștită. E superb!

Ultima urcare e mai grea decât am crezut. Oboseala, frigul, vântul și foamea fac fiecare pas să fie mai greu.

Niciunuia dintre noi nu-i trece prin cap ce urmează să găsim pe vârf.

Urcăm cumva cu greu și, când ajungem, ce să vezi... Surpriza surprizelor! Ne frecăm bine la ochi, la nas, la urechi și nu ne vine să credem: oamenii de la stația meteo au făcut plăcinte și ceai! Sunt calde! Și ne invită să ne tragem sufletul înăuntru, lângă sobă.

Suntem obosiți, ne e frig și foame, dar nu e atât de grav: asta nu e o halucinație. Chiar e adevărat! Și sunt tare bune plăcintele!

Nu îmi vine să cred. Acum câteva minute îmi imaginam cum voi ajunge pe vârf și voi mesteca smochinele deshidratate înghețate, până vor deveni mâncabile. Asta în timp ce stau în frig și bătut de vânt. Iar acum stăm toți la căldură, mâncăm câte-o plăcintă proaspătă, caldă, moale, gustoasă și bem un ceai cald delicios. Chiar două plăcinte. Și mai sunt pentru cine dorește. Incredibil!

Oamenii de la stația meteo sunt niște oameni deosebiți. Le suntem recunoscători pentru ospitalitate, și ne bucurăm de povești cu ei și alți drumeți invitați la plăcinte.

Dar când stăm la confort timpul trece repede. În câteva clipe trec minute bune. Cu greu ne îmbrăcăm la loc, dar ieșim în frig mai curajoși gata să înfruntăm vântul la întoarcere.

Ne pornim pe traseu, dar nu înainte de a merge până la vârful propriu zis cu gândul să admirăm lacul Drăgan.

Nu se vede cine știe ce. În schimb zăpada de aici e și mai multă, și are diferite forme sculptate de vânt.

Ca prin minune vântul s-a oprit. De tot. Ne permitem să nu ne grăbim și să admirăm  în voie regatul alb absolut.

Ne luăm rămas bun de la platou, și ajungem din nou la zapada pufoasă.

Până am urcat și am coborât noi, iubitorii de schi de tură au fost în lumea lor. Răscolind zăpada ne-au dat si nouă o priveliște frumoasă.

Coborârea prin zăpadă e distractivă. Nici nu ne-am dat seama cum a trecut timpul. La 15:30 suntem din nou la Cabana Vlădeasa. Încă suntem cu burta plină de la plăcinte, așa că nu îi mai deranjăm să împartă cu noi ciorba puțină de fasole.

La 16:30 suntem la mașini. Facem niște întinderi, ne dezechipăm, și pornim spre casă.

Concluzie

Un traseu frumos și ușurel, vreme perfectă, o echipă grozavă, și plăcinte proaspete cu ceai cald pe vârf, savurate lângă sobă, sunt ingrediente pentru o drumeție pe cinste.

Cu sau fără plăcinte, traseul spre Vârful Vlădeasa, din Rogojel, rămâne un traseu potrivit pentru o drumeție lejeră de o zi.

Celor care nu au rau de înălțime le recomand și urcarea pe la Pietrele Albe, cu pornire de la Cascada Vălul Miresei.

Dacă ai citit până aici, sperăm că ți-a plăcut povestea. Dacă vrei să ne transmiți o părere sau o sugesie, noi suntem bucuroși să le auzim.

Ai fost pe Vlădeasa? Pe unde ai urcat? Ce ne recomanzi să mai vedem în zonă?

Așteptăm răspunsurile tale pe facebook/instagram/twitter, în secțiunea de comentarii, sau în mesaj privat.

Să ne auzim cu bine!